Apasati pe imagini pentru vizualizare
Ceasul solar polonez a facut parte din arhitecura lagarului construit la Targul Jiu, in anul 1940, destinat adapositrii refugiatilor polonezi si ulterior internatilor politici care se opuneau regimului antonescian.
Initial lagarul a fost alcatuit din 60 de baraci, unde au fost adopastiti 6000 de polonezi refugiati in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial.
In prezent baracile nu mai exista, acestea au fost distruse, singura amintire a vechiului lagar polonez fiind ceasul polonez
Acesul catre monunent se face pe un drum neasfaltat ce se desprinde din Strada Narciselor, dincolo de Cimitir, nu foarte departe de Coloana fără sfârșit a lui Brâncuși.
Ceasul Solar Polonez este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Oltenia, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Ti-ar placea sa vizitezi
Ceasul Solar Polonez
? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de
cazare Targu Jiu
Coordonate GPS: 45.043266,23.29668
Ansamblul reprezinta cea mai veche locuinta civila din Oltenia, fiind situat in cartierul Vadeni al municipiului Targu Jiu.
Este format din casa (palatul), biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnul
Casa Barbu Ganescu reprezinta un monument de arhitectura veche situat in Piata Victoriei nr.1 din Targu Jiu. Este o constructie in stil neoromanesc ce dateaza din 1790.
Numele sau provine de la sluge
Ecaterina Teodoroiu s-a nascut la 14 ianuarie 1894 in comuna Vadeni, aflata astazi in componenta municipiului Tg-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile si Elena Teodoroiu.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Targu Jiu esten situata pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu nr. 365, cartier Vadeni.
A fost ridicata intre anii 1694-1695 de marele ban Cornea Brailoiu si zugravi
Pentru a slavi memoria Eroinei neamului romanesc, in Piata Victoriei a fost ridicat, in 1935, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, opera moderna de Milita Patrascu.
Statuia Ecaterinei Teodoroiu, realizat
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.